Soțul meu m-a numit „străitoare” în mesajele trimise amantei și a crezut că mă va lăsa fără nimic, dar la banchetul fuziunii am intrat cu o mapă gri care putea să-i distrugă întreaga viață

Telefonul soțului meu s-a aprins în întunericul dormitorului cu mesajul: „Noapte bună, leul meu. Sper că străitoarea ta doarme deja.” Am simțit cum îmi îngheață sângele, pentru că „străitoare” era cuvântul pe care Igor îl folosea pentru mine.

Își lăsase telefonul pe noptieră și intrase la duș. Eram căsătoriți de zece ani. Îi știam parola, obiceiurile și chiar felul în care își strângea buzele atunci când mințea. Dar nu știam că în telefonul lui exista o altă femeie.

Am deschis conversația. Contactul era salvat ca „Alex service auto”, însă fotografia arăta o tânără pe nume Lica, cu gene lungi, buze pline și zâmbetul cuiva care era sigur că obține tot ce își dorește.

„De îndată ce încheiem fuziunea, depun cererea de divorț”, îi scria Igor. „Elenei îi las cât mai puțin. Oricum nu știe să se descurce cu banii.”

Lica îi răspunsese: „Ai răbdare, leul meu. După aceea plecăm pe insule. Doar tu și eu.”

Am citit până la capăt. Râdea de halatul meu, de ridurile mele și de faptul că renunțasem la doctorat ca să muncesc în două locuri și să-l ajut să-și deschidă firma. Până și mașina o cumpărase cu banii strânși de mine după vânzarea apartamentului bunicii.

Când apa din baie s-a oprit, am pus telefonul la loc și mi-am închis ochii. Igor s-a întins lângă mine, m-a sărutat pe creștet și s-a întors cu spatele.

În noaptea aceea, femeia care fusesem a murit.

Dimineața i-am pregătit cafeaua și i-am zâmbit atât de blând, încât n-a bănuit nimic.

— Ești cam palidă, Elena, mi-a spus el, răsfoind tableta. Du-te la un medic. Sau măcar la coafor. La banchet nu te iau. Vor fi oameni importanți acolo, iar tu… înțelegi.

— Desigur, dragule, am răspuns.

La prânz am ajuns la avocatul meu, Victor Sandu, și am pus pe biroul lui o mapă veche, cu marginile tocite.

— El crede că i-am cedat partea mea? am întrebat.

Victor a zâmbit încet.

— I-ai cedat-o?

— Nu. Și mai avem exact o lună până la banchet.

În următoarele săptămâni am strâns dovezi, am chemat un anchetator particular și am redeschis toate documentele firmei. Iar în seara banchetului, când am pășit în sala luminată, Igor s-a întors și a devenit cenușiu. Am scos mapa gri din geantă și mi-am așezat degetele pe închizătoare…

PARTEA 2

Am deschis mapa gri, iar închizătoarea metalică a trosnit atât de tare, încât toată sala a amuțit.

— Bună seara, am spus, privind nu spre Igor, ci spre conducătorul cu părul alb al companiei partenere. Mă numesc Elena Popescu și dețin partea de control a firmei pe care intenționați să o uniți cu a dumneavoastră.

Igor a venit spre mine cu pași repezi.

— Elena, termină această scenă. Vorbim acasă.

— Acasă mi-ai spus că nu sunt potrivită pentru asemenea seri. Așa că am decis să nu te dezamăgesc și am venit fără invitație.

Lica stătea lângă bar, într-o rochie roșie scurtă. La început m-a privit iritată. Apoi s-a uitat la Igor și a înțeles.

— Ea este soția ta? a șoptit.

— Nu te amesteca, a mârâit el.

— Dar mi-ai spus că este bolnavă și aproape că nu iese din casă.

Câteva persoane au râs înfundat. Igor și-a încleștat maxilarul.

Am scos din mapă extrasul oficial al registrului și l-am așezat lângă contractul de fuziune.

— Fără semnătura mea, această înțelegere nu are nicio valoare. Mai mult, cer suspendarea imediată a tuturor operațiunilor până când conturile vor fi verificate.

Reprezentantul partenerilor a citit documentul, apoi a ridicat brusc privirea.

— Domnule Popescu, ne-ați spus că soția dumneavoastră v-a cedat partea.

— Mi-a cedat-o! a strigat Igor. Doar că actele nu au fost încă înregistrate.

— Minți, am spus calm. Nu ți-am cedat niciodată nimic.

El m-a prins de cot. Degetele lui mi-au intrat în piele.

— Nu înțelegi ce faci! Vei distruge tot ce am construit împreună!

M-am uitat la mâna lui și apoi în ochii lui.

— Nu. Salvez ceea ce am construit eu.

Igor s-a retras, iar fața i s-a golit de culoare.

Victor a apărut lângă mine și i-a întins reprezentantului un plic sigilat. Înăuntru se aflau dovezi ale plăților făcute din conturile firmei: chiria apartamentului Licăi, genți, călătorii și transferuri mascate drept cheltuieli de serviciu.

Lica a luat foile. Cu fiecare rând citit, chipul i se schimba.

— Ai spus că sunt banii tăi, Igor. Ai spus că soția ta nu va primi nimic.

— Taci!

— Mi-ai promis că ne căsătorim după fuziune!

Toți ochii s-au întors spre ei.

Reprezentantul a închis contractul.

— Negocierile se suspendă până la clarificarea situației.

Igor s-a clătinat.

— Elena, te rog. Plecăm și rezolvăm totul. Am greșit. M-am pierdut.

Am pus telefonul pe fața de masă albă.

— Atunci explică tuturor de ce m-ai numit străitoare și ai promis că mă vei lăsa fără bani.

Am apăsat pe ecran. Vocea lui s-a auzit în difuzoare. Iar când înregistrarea a ajuns la promisiunea divorțului, Lica a albit și mai tare.

S-a uitat la mine și a spus: „Elena, nu știi ce a făcut înainte de această conversație…”

PARTEA 3

— Elena, nu știi ce a făcut înainte de această conversație, a spus Lica, strângând în mâini documentele.

Igor s-a întors spre ea.

— Taci, Lica!

Dar era prea târziu. Își pierduse speranța că el o va proteja.

— Mi-a spus că va trece pe numele meu apartamentul cumpărat din banii firmei, a continuat ea. Și că, după fuziune, va transfera întregul profit într-un cont pe numele meu. A spus că nu vei putea dovedi nimic, fiindcă el semnează toate actele.

Am privit spre Victor. Avocatul a încuviințat scurt.

— Exact această mărturie ne lipsea, a spus el.

Atunci s-au deschis ușile sălii. Înăuntru au intrat doi agenți și un anchetator care ținea un ordin de ridicare a documentelor. Timp de două săptămâni, Victor strânsese fiecare urmă: extrase bancare, facturi, mesaje, înregistrări ale camerelor din birou și copii ale contractelor ascunse.

Într-o înregistrare, Igor îi întindea contabilului un plic maro plin cu bani și îi poruncea să treacă plata drept investiție pentru dezvoltarea firmei. În alta, amenința un angajat care refuzase să falsifice o semnătură.

Victor a scos apoi ultima hârtie din mapă.

— Iar aceasta este concluzia expertizei grafoscopice. Semnătura Elenei de pe actul de cedare a părții este falsă.

În sală s-a făcut o liniște atât de adâncă, încât am auzit piatra verde prinsă în brățara Licăi lovindu-se de pahar.

Igor se uita la mine. Nu mai avea furie în ochi. Doar frică.

— Ai plănuit totul? m-a întrebat.

— Am avut la dispoziție exact o lună.

— Dar te-am iubit.

Am zâmbit fără bucurie. În mine încă exista rana femeii care renunțase la visurile ei pentru el.

— Iubirea nu numește o femeie străitoare în timp ce îi cheltuiește banii.

Reprezentantul companiei partenere a rupt contractul de fuziune în fața tuturor. Agenții au ridicat registrele, calculatoarele și dosarele contabile. Igor a primit citația pentru cercetări privind delapidarea și falsificarea actelor.

Lica a plecat prima. Rochia ei roșie a dispărut pe ușă, iar după o săptămână i-a restituit lui Igor cheile apartamentului. Nu-l mai voia când a aflat că viitorul lor fusese cumpărat cu bani furați.

Igor și-a pierdut funcția, autoritatea și dreptul de a administra conturile firmei. Partea mea a fost recunoscută oficial, iar apartamentul cumpărat din banii bunicii mele a rămas al meu.

Luni am depus cererea de divorț. Fără plâns. Fără ultimă discuție.

După trei luni mi-am deschis propria afacere. Pe peretele biroului am pus o fotografie veche, în care purtam un pulover lărgit și aveam părul ascuns sub o basma.

Lângă ea am așezat o oglindă nouă.

De atunci, nu mai văd în ea femeia pe care Igor a încercat să o umilească. Văd femeia care a intrat singură într-o sală plină de oameni puternici și a ieșit de acolo cu viața înapoi.

În oglindă nu mai era o străitoare. Erau eu, în sfârșit liberă.