Fiica mea a spus că un bărbat intră noaptea în dormitorul nostru, iar când am aprins lampa, soția mea a încremenit

În dimineața în care Sonia mi-a spus că un bărbat intră în dormitorul nostru în fiecare noapte, aproape am lovit mașina de bordură.

— Tată, el vine după ce adormi tu, a spus ea, privind pe geam.

Avea opt ani. Opt. Nu inventa povești și nu ridica vocea ca să atragă atenția. Încă era convinsă că luna ne urmărește mașina fiindcă ne place drumul spre școală.

— Ce bărbat?

— Unul înalt. Merge încet, ca să nu scârțâie podeaua. Mama închide ochii, dar nu doarme.

Mi s-au umezit palmele pe volan. În oglinda retrovizoare i-am văzut ghiozdanul roz, cu o mică broască de plastic atârnând de fermoar. Broasca lovea ritmic de material, iar sunetul acela m-a urmărit toată ziua.

— Ți-a spus cineva să zici asta?

Sonia a clătinat din cap.

— Îl văd în fiecare noapte.

Am lăsat-o la școală și am așteptat până a intrat pe poartă. Apoi m-am întors acasă.

Mara era în bucătărie. Cafeaua fierbea în filtrul vechi, iar pâinea sărise din prăjitor cu un pocnet sec. Ea mi-a zâmbit, dar zâmbetul a dispărut când mi-a văzut fața.

— Te-ai întors deja?

— Sonia mi-a spus ceva.

Mara a luat cana cu ambele mâini.

— Ce anume?

— Că un bărbat intră la noi în cameră noaptea.

Cana a atins farfurioara. Un sunet mic. Prea mic pentru cât de tare mi-a bătut inima.

— Copiii visează, Daniel.

— Ea spune că te vede trează.

Mara s-a întors spre chiuvetă. Era o zi caldă, dar purta mâneci lungi. Sub ochi avea cearcăne vineții, iar când m-am apropiat, s-a ferit instinctiv.

— Nu e nimic, a spus ea.

— Atunci uită-te la mine și spune-mi.

S-a uitat. Pentru o clipă am văzut frică. Nu vinovăție. Frică.

În aceeași după-amiază, telefonul ei a vibrat pe masă. Mara l-a smuls înainte să apuc să văd numărul și s-a închis în spălătorie. Am auzit doar atât:

— În seara asta, după ce adoarme.

Am rămas cu mâna pe marginea mesei. Lemnul era zgâriat lângă castronul cu mere, iar zgârietura mi s-a părut brusc ca o crăpătură în toată casa.

Seara, Sonia a întrebat dacă poate dormi cu noi. Mara a răspuns prea repede:

— Nu, iubita mea. Camera ta e mai sigură.

Cuvântul m-a făcut să îngheț.

La unsprezece, Mara a venit în pat cu miros de săpun și ceva rece, medicinal. Mi-a întins pastila pentru somn.

— Ai nevoie să te odihnești.

Am înghițit-o prefăcându-mă. În baie am scuipat-o într-un șervețel și am ascuns-o în buzunar.

Apoi m-am întins lângă ea. Am respirat rar, egal, ca un om adormit.

La ora unu și treisprezece minute, clanța s-a mișcat.

Ușa s-a deschis fără zgomot. O fâșie de lumină a alunecat peste parchet. Un bărbat înalt a intrat cu o geantă neagră îngustă. Știa exact unde să pășească.

S-a oprit lângă partea Marei.

— Va dura doar un minut, a șoptit el.

Mara și-a strâns ochii. Apoi și-a ridicat mâna spre gulerul cămășii de noapte.

Am auzit pocnetul mănușilor de cauciuc și un miros de alcool mi-a umplut nările. Geanta s-a deschis cu un clinchet metalic. Bărbatul a scos ceva subțire și argintiu.

Mâna mea se îndrepta deja spre lampă când degetele Marei au prins încheietura lui și—…

PARTEA 2

— Nu aprinde lumina! a șoptit Mara.

Degetele ei îi strângeau încheietura. Bărbatul a tresărit, iar obiectul argintiu i-a rămas suspendat deasupra gulerului ei.

Am aprins lampa.

Lumina galbenă a umplut camera și i-a dezvăluit chipul. Nu-l mai văzusem niciodată. Avea aproape cincizeci de ani, o barbă tăiată scurt și o cicatrice sub bărbie. Pe piept purta un ecuson alb, dar l-a întors imediat cu palma.

— Cine ești? am întrebat.

Mara s-a ridicat în capul oaselor. Fața îi devenise lividă.

— Daniel, ascultă-mă.

— De câte ori a intrat omul ăsta în casa mea?

Bărbatul a băgat obiectul în geanta neagră.

— Sunt doctorul Radu Ionescu.

— Nu te-am întrebat cum te cheamă. Te-am întrebat ce faci în dormitorul meu la unu dimineața.

Mara a coborât din pat, dar genunchii i s-au îndoit. Am prins-o înainte să cadă. Era atât de ușoară, încât mi s-a strâns stomacul.

— Lasă-mă, Daniel.

— Nu te las nicăieri.

Doctorul s-a apropiat.

— Trebuie să primească tratamentul.

— Ce tratament?

Mara și-a acoperit gâtul cu palma. Sub degete i se vedea o urmă roșiatică, rotundă.

— Nu voiam să afli așa.

— Atunci cum voiai să aflu? După ce găseam un străin deasupra ta în fiecare noapte?

În hol, o scândură a trosnit. Sonia.

Am deschis ușa și am găsit-o desculță, cu iepurașul de pluș strâns la piept.

— Te-am auzit certându-te, a spus ea.

Mara s-a așezat pe marginea patului. Doctorul a închis geanta, dar nu a plecat.

— Sonia, întoarce-te în camera ta, am spus.

— El este bărbatul pe care îl văd.

Mara a închis ochii.

— Îmi pare rău, fetița mea.

Sonia s-a uitat la ea, nu la mine.

— Te doare?

Mara nu a răspuns. Asta mi-a fost răspunsul.

Am dus-o pe Sonia în camera ei și i-am spus că totul va fi bine. Cuvintele mi-au ieșit mecanic. În timp ce îi trăgeam pătura până la bărbie, am văzut o cutie de lemn sub pat. În ea se afla o brățară de spital, mototolită, pe care nu o mai văzusem.

Când m-am întors, Mara stătea lângă fereastră. Ploaia începuse și picăturile loveau geamul ca niște degete nerăbdătoare.

— De ce ai ascuns asta?

— Pentru că nu știam cât timp mai am.

Mi s-a tăiat respirația.

Doctorul Radu a scos din geantă o mapă maronie.

— Mara are leucemie mieloidă acută. A fost diagnosticată acum trei luni.

Am râs o dată. Un sunet gol.

— Nu.

— Analizele sunt aici, a spus doctorul.

— Nu.

Mara a venit spre mine.

— Am încercat un tratament experimental. Injecțiile sunt pentru controlul reacțiilor și pentru a-mi putea continua terapia acasă.

— Și eu unde eram?

— Lângă mine. Tocmai de aceea n-am vrut să te pierd în fiecare zi de frică.

Mi-a întins mapa. Pe copertă era lipită o etichetă albă cu un număr de dosar. Am desfăcut-o cu mâinile tremurând.

Prima pagină purta numele ei. A doua avea ștampila clinicii. A treia era goală.

— De ce lipsește rezultatul principal?

Doctorul Radu a încremenit.

Telefonul lui a vibrat. S-a uitat la ecran și a pălit.

— Cine este? am întrebat.

El nu mi-a răspuns.

Pe ecran apărea un singur mesaj: Nu îi spuneți lui Daniel. Altfel, Sonia va fi următoarea.

Mara a văzut mesajul și a scăpat mapa. Foile s-au împrăștiat pe podea, iar eu m-am aplecat să le adun. Sub pat, lângă papucul ei, se afla o fotografie veche cu mine, Mara și Sonia.

Pe spatele fotografiei era scris cu cerneală roșie: Mâine, la clinică. Singur.

Și atunci am înțeles că bărbatul din dormitor nu era singura persoană care intrase în viața noastră fără să bată…

PARTEA 3

— Cine a trimis mesajul? am întrebat.

Doctorul Radu a închis telefonul, dar era prea târziu. Văzusem numărul.

— Victor Bălan, am spus.

Victor fusese asociatul meu. Îi încredințasem firma, conturile și toate documentele în perioada în care Mara se îmbolnăvise. Îmi spusese că soția mea are nevoie de liniște și că eu trebuie să muncesc mai puțin.

Radu a tras aer în piept.

— Victor a intermediat accesul la tratament. A spus că are legături cu clinica și că poate obține medicamentul înainte de aprobarea oficială.

Mara s-a sprijinit de noptieră. Lampa tremura pe lemnul lustruit.

— Nu știam că îl cunoști, am spus.

— L-am cunoscut după ce m-a găsit el, a răspuns Mara. Mi-a spus că dacă te implic, îți va distruge afacerea și va cere custodia Soniei. Avea copii ale actelor tale. Știa tot.

— Dar injecțiile?

Doctorul Radu a deschis geanta neagră și a scos o fiolă sigilată.

— Sunt doze reale. Nu vindecă boala. Doar țin simptomele sub control până când obținem transplantul.

— Și de ce ai venit noaptea?

Mara și-a ridicat privirea.

— Pentru că începusem să tremur și nu mai puteam merge la clinică. Nu voiam ca Sonia să mă vadă. Nu voiam să te trezesc și să te privesc cum te prăbușești.

Am privit-o. Atâtea nopți dormisem lângă ea, convins că liniștea ei ascundea un alt bărbat. În realitate, ea își ascundea moartea.

— De ce nu mi-ai spus din prima zi?

— Pentru că în prima zi mi-ai spus că nu ai putea supraviețui dacă mi s-ar întâmpla ceva.

Cuvintele m-au lovit mai tare decât orice acuzație.

Radu a scos din mapă o înregistrare pe un dispozitiv mic.

— Am păstrat convorbirile cu Victor. Nu am vrut să o las fără apărare.

A apăsat un buton.

Vocea lui Victor a umplut camera.

— Soțul ei nu trebuie să știe. O ții sedată, o tratezi și îmi trimiți rapoartele. Dacă Daniel află, clinica pierde tot, iar copilul ajunge în sistem.

Mara a început să plângă fără zgomot. Sonia a apărut în ușă și s-a lipit de tocul ei.

— El a spus asta?

— Da, am răspuns.

— O să ne ia?

M-am dus la ea și am îngenuncheat.

— Nu. Nimeni nu te va lua.

Atunci telefonul meu a sunat. Era banca. Am răspuns, iar vocea funcționarei a devenit ezitantă.

— Domnule Ionescu, avem o problemă. Toate conturile firmei au fost golite în această seară. Transferurile au fost autorizate cu semnătura dumneavoastră electronică.

M-am uitat la Mara. Victor nu voia doar să o sperie. Îmi pregătise prăbușirea.

— Cât a luat?

— Tot ce era disponibil.

Radu a oprit înregistrarea.

— Trebuie să mergeți la poliție.

Mara și-a șters obrajii.

— Nu pot. Dacă Victor află că am vorbit…

— A aflat deja, am spus.

La ora patru dimineața, am găsit o altă fotografie în buzunarul hainei mele. Nu era veche. Era făcută în curtea școlii, în aceeași zi.

Sonia apărea lângă poartă.

Pe spate era un singur rând: Prima injecție a fost pentru ea. Următoarea va fi pentru tine.

Am ridicat privirea spre geam. În întunericul din fața casei, o mașină albă tocmai pornea, iar cineva de pe bancheta din spate ne privea prin sticlă…